Nov
29
Singurul scop al acestui blog este acela de a arăta public, cu degetul preferat (arătător, desigur), stupiditatea, idioţenia, birocraţia şi cam tot ce altceva ne mai deranjează aici, la noi, în România.
Eu sunt o persoană sătulă de principiile pe care se bazează această ţară în realitate, care sunt total diferite de conceptele aproape frumos exprimate în Constituţie.
Sunt sătul să plătesc impozite ale căror singur rol real este acela de a continua o stare de fapt (economie subvenţionată de stat, intervenţionism pentru alegeri) şi pentru a plăti salariile funcţionarilor publici, mare parte dintre care au SIGURANŢA (reminiscenţă comunistă) faptului că cetăţenii de rând sunt ceea ce în engleză s-ar numi “second rate citizens” iar ei sunt nişte semi-zei.
Sunt sătul de faptul că în România semnătura privată a unei persoane nu are nici cea mai mică valoare decât însoţită de o ştampilă (în cazul unei persoane juridice) sau contrasemnată de către un notar (care notari au devenit un fel de semi-zei mai mari).
Fapt: La o medie în onorarii notariale şi diverse taxe ale statului român de 3% (desigur, aceasta este o subestimare) per tranzacţie imobiliară, că tot trăim într-o epocă în care acestea contează foarte mult, care bani se împart aproximativ pe din două între notar şi stat, şi la 67 de proprietăţi imobiliare vândute (la acelaşi preţ), statul şi notarul şi-au… scos fiecare valoarea acelei proprietăţi.
Sunt pur şi simplu sătul de România şi intenţionez să fac publice toate lucrurile cele mai rele şi neplăcute despre această ţară, împreună cu acele câteva lucruri care chiar îmi fac plăcere (aerul curat din munţi, felul în care se interacţionează cu autorităţile din alte state, cafeaua cu lapte şi altele ![]()
- Despre arabi… de ţinut minte
- Selecţia diplomaţilor la Ministerul Afacerilor Externe
- Cretinism endemic
Comments
5 Responses to “Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!”
Leave a Reply

In Romania, din cauza sau mai bine spus, din lipsa infrastructurii de baza iti petreci jumatate din viata in masina bara-la-bara…
Traim in sec.comunicatiei si al vitezei…In Romania, dupa modul in care decurg activitatile cu publicul la ghiseele bancilor, instit.publice etc…ti se pare ca timpul s-a oprit in loc pentru totdeauna !
Şi iarăşi fenomenal, mihaela, e că aici, la noi, în România, cetăţenii şi persoanele juridice sunt pe post de curier rapid între instituţiile statului. Rapiditatea este pe bază de morcov stabilit prin amendă contravenţională şi până la timp în închisoare (nedeclararea anumitor chestiuni în termenul legal) în condiţiile în care documente emanate de la o instituţie trebuiesc predate la o altă instituţie şi tot aşa, totul pe bază de cal putere (calul este cetăţeanul…). Toată stima legiuitorilor care au impus aceste fapte şi funcţionarilor publici care au scris „normele metodologice
S-a ajuns cu ajutorul relatiilor sa nu mai conteze capacitatea de lucru,inteligenta sau cunostintele.Daca ai pe cineva sus pus,poti calca pe munca de zeci de ani a oamenilor si sa le-o iei inainte…si in caz de control si de incercare de reducere de personal vor fi dat afara cei cei vechi.In nici un caz cei noi,prosti si incompetenti.Cunosc o companie in care director de resurse umane era o doamna incredibila.Desteapta,puternica,organizata,buna psiholoaga si pe langa toate arata si extraordinar(nu ca ar conta foarte mult).Pentru a aduce in companie pe postul ei o alta persoana a fost dizolvat tot departamentul de resurse umane fiind date afara 3 persoane si fiind tinuta o singura tipa care putea sa lucreze pentru tot departamentul.Acum treaba sta in felul urmator…a fost angajata o imbecila care nu are habar pe ce lume traieste,care NU are nici un fel de cunostinte de resurse umane,care nu stie nici macar unde isi tine pixurile deci va dati seama de capacitatea de organizare si care face reduceri din putinele avantaje pe care le are un angajat.Toata treaba o face tipa veche,cea noua doar incasand un salariu de 2-3 ori mai mare.Daca se va cere o reducere de personal…cine credeti ca va fi data afara?Nora directorului general care e proasta,o persoana de 2 parale si o totala incompetenta dar care are cel putin 1000 euro salariu?Sau amarata cealalta care munceste de dimineata pana seara pentru 2 persoane si care are un salariu de cel mult 450 euro?
Traim in romania,si asta ne ocupa tot timpul.Dar timpul ti-l poti ocupa dormind.De ce trebuie sa traim in romania?Saracii de noi.
Si totusi mie imi place aici. E foarte real ceea ce scrii dar in fiecare tara sunt probleme. Ce te faceai daca traiai prin Congo??
Dacă vrei să te complaci, te uiţi spre cum e mai rau… şi zici “Ce bine e acum, aici!”
Dacă vrei să te dezvolţi, te uiţi spre cum e mai bine şi zici “Ce bine-ar fi să fie mai bine acum, aici”.
Nu ştiu nimic despre Congo, dar opinia generală expusă de tine îmi zice că Rep. Congo ar avea ceva de învăţat de la România. La fel cum şi România ar avea de învăţat ceva de la “INSERT ţară democratică, cu economie de piaţă funcţională, unde lucrurile merg mai bine HERE”.