Apr
1
Ce-are Ula cu Prefectura?
Taguri: Birocraţie, Prostie, România
Ulla (pronunţat Ula) era personajul meu favorit din The Producers însă nu are legătură cu prima parte a acestui post. Este doar aici pentru a veni la serviciu la orele 11 (cei ce au văzut filmul ştiu de ce).
Vă ziceam ieri de-un semafor la gunoi… Azi nu mai era nici măcar acolo. Am cheltuit câţiva cenţi cu un telefon la Secţia 22 Poliţie (cea din spatele Pieţei Moghioroş) pentru a le spune că cineva a furat semaforul (şi probabil va fi vândut la fier vechi - având în vedere tehnologia anilor 50). Mi-a răspuns un poliţist, i-am spus care-i faza, iar minunatul său răspuns nu a întârziat să vină: “Sunaţi la Secţia 25. Zona aceea este acum arondată la acea secţie.”
Nu ştiu dacă domnu’ poliţist ştie ceva pe lumea asta, însă eu, ca şi cetăţean who gave a fuck, n-aveam de gând să notez un alt număr de telefon şi apoi să sun acolo. I-am zis celui de la Secţia 22 că eu mi-am făcut datoria civică; rămâne să şi-o facă el pe-a lui… Da, da… Iiiimediat.
Şi pentru că faza mi-a resuscitat nişte amintiri, acum revin la Ula şi Prefectura. Să zicem că e ora 11 şi Ula a venit la serviciu.
Mă plimbam odată pe bulevardul Magheru (sau cum dracului o spune străzii dintre Universitate şi Unirii, pentru că ştiu că e împărţită în vreo 3 bulevarde [să fie mai complex]) şi chiar în dreptul străzii Lipscani, un şofer turmentat (dar şi ciufut rău) încerca să parcheze. Era foarte deranjat de unul dintre acei stâlpi de limitare a accesului în Centrul Istoric şi găsise o rezolvare. Lua-se un cataroi (probabil una din vordurile lui Bideanu
) şi izbea cu sete în stâlpul ăla de plastic. Eu, cetăţean, contribuabil, posesor de mobil, am ridicat şi am format 112. I-am explicat lui tanti ce se întâmplă… dânsa m-a întrebat: “Ce vreţi să facem noi?“.
Eu: “Păi, ştiţi… distrugerea proprietăţii publice… cineva a cheltuit din banii mei să cumpere acel stâlp.”…
Dumneaei: “Sunaţi la Primărie.”
Am avut un scurt acces de râs nervos… i-am urat spor… şi am revenit la a realiza de ce România nu acumulează capital.
Şi totuşi… ce-are Ula cu Prefectura?
Articole similare:- Cine îşi arată dragostea de Băsescu…
- Am greşit noi? Atunci dă-ne bani şi corectăm greşeala…
- Obţinerea Cardului European de Asigurări de Sănătate…
Comments
Leave a Reply
