Jun
3
Sunt naţionalist doar în sensul american (adică cel bun). Când eram copil la şcoală în SUA spuneam în fiecare dimineaţă “jurământul de credinţă” (pledge of allegiance) şi abia apoi continuam cu şcoala propriu-zisă. Nu aveam icoane prin şcoală (cum vrea nestimabilul domn Becali şi probabil, în curând, unsul lui D-mnezeu, Băsescu) şi într-o singură clasă eram toate religiile şi culorile.
Acest articol are legătură doar cu eliberarea lui Andrei Ivanţoc şi cu un mic acces de scârbă la adresa politicului român.
Îmi pare rău să o zic însă, vedeţi voi, doar ultra-naţionalistul şi extremistul Corneliu Vadim Tudor a făcut ceva vreodată pentru eliberarea oamenilor aceştia. Guvernele României… sunt prea preocupate cu orice altceva, frica de Rusia este mare, dezinteresul este extraordinar… funcţionarii freacă hârtii (iertaţi-mă, prăjesc memorandumuri pe imprimantele lor laser) pe care le duc la semnat, le xeroxează şi apoi le arhivează în triplicat, spre a fi pierdute, găsite şi tot aşa.
Pe scurt: George Ilaşcu a fost eliberat la momentul respectiv pentru că a fost numit europarlamentar (observator) din partea PRM (care a dat cu durere un asemenea post, că nu era partidul-stat) iar Vadim, în stilu-i tipic, a fost destul de drăguţ încât să relateze odată la televizor o discuţie avută cu Lord Robinson (dacă nu mă înşel), pe care l-a citat că ar fi spus la un moment dat ceva de genul: “dacă nu-i dau drumul, intrăm peste ei”.
Îmi pare rău de politica externă a României în ceea ce priveşte românii. Eu personal nu am nici cea mai mică încredere că dacă m-aş duce prin… să zicem Nigeria… şi mi s-ar întâmpla ceva, statul român m-ar ajuta în vreun fel. Nu sunt copil de senator şi/sau jurnalist… deci îmi permit să cred că aş fi subiect de pagina 8/10/123 şi probabil printr-o încurcătură memo-ul despre mine ar ajunge la “Românii de pretutindeni”.
Cu scârbă,
Altul care-şi va mai lua încă o cetăţenie - fără probleme 
Comments
2 Responses to “Mi-e jenă de lipsa de românism”
Leave a Reply
Mie mi se pare un schimb echitabil. Cat ii eu pe ei si ei pe mine. As simti o dezamagire majora daca i-as iubi in mod deosebit si ei ar face ce stiu mai bine. Sigur ca nu e normal dar e echilibru.
foarte bine zis
Indiferenta ne omoara.