Văd că unele cunoştinţe de-ale mele sunt semi-hyped despre vai ce minunaţi sunt tero.. arabii şi ce oraşe minunate am văzut în nu ştiu ce ţară musulmană şi vai ce… În fine.

Câteva chestii de ţinut minte de la o persoană care nu iubeşte arabii (DELOC!) şi care-şi aduce aminte cu plăcere momentele de la facultate (Ştiinţe Politice, în principal o pierdere de timp) când discuţiile pe tema Orientului Mijlociu se terminau cu certuri şi cu înjurături în arabă şi ebraică (sharmouta sună la fel în ambele), dintr-o parte-ntr-alta.

1. Arabii mint. Punctum. Este o plăcere pentru ei să mintă, mai ales persoane de altă naţionalitate, pentru a vedea cât de convingători sunt. Să nu crezi niciodată ceva spus.

2. Arabii nu sunt persoane drăguţe. Desigur, pot părea aşa şi, desigur, un pic de dolari străini iau ochii la orice român prost sau sărac (cu predilecţie româncelor, din motive ce ţin de… ospitalitate, probabil).

3. Sunt încuiaţi. Foarte, foarte încuiaţi la minte. Să nu ai încredere în nici o populaţie care-şi ţine femeile îndobitocite, pentru că, hai să fim sinceri, o fac doar de frica faptului că dacă nu ar mai fi săracele ţinute proaste… le-ar scădea populaţia.

PS: Acum vreun an eram foarte supărat de “de ce mai folosim benzină”, “depindem de arabii aceştia”, până când prietena mea m-a luminat:

Pentru ca să le-o terminăm pe toată într-o sută de ani şi după aceea să nu mai aibă nici o resursă strategică. Pot deveni destinaţii turistice oricât doresc (e minunat!), ideea este să rămână fără putere strategică. Şi e mai uşor s-o facem prin petrol (cu corporaţiile americane şi din alte ţări îmbogăţindu-se revânzându-l) decât prin cuceriri, pentru că, din păcate, acum avem “drepturile omului” şi alte prostii.

Articole similare:

Comments

24 Responses to “Despre arabi… de ţinut minte”

  1. amelisa on October 21st, 2007 2:39 am

    Subscriu,desi e curat rasism..

  2. mihaela on May 28th, 2008 9:14 am

    naspa punety si voi un referat mai bun ce naiba!

  3. ede on November 5th, 2008 11:11 pm

    exagerati, generalizati … pacat !!

  4. mirela on November 23rd, 2008 3:57 pm

    mei sa fim sinceri nu e rasism in totalitae cred ca dupa parerea mea si experienta mea cu ei…arabii…are dreptate in unele cazuri si nu trebuie sa criticati voi parerea lui personala.are dreptate ca sunt mincinosi si teroristi si cat despre femeile lor….pauza.ei sunt buni decat in razboi ca fac treaba buna adica se sinucid sau razboi ceva de genul si ….la pat.

  5. maria on January 26th, 2010 11:32 am

    de ce generaslizati voi atat? de ce nu spuneti ca isi pastreaza traditiile ( printtre putinii care o mai fac), nu toti sunt teororisti pt ca lumea araba nu inseamna numai iraq si afganistan. poate ar trebui sa va documentati mai mult in ceea ce ii priveste si apoi sa discutati.:)

  6. dima on July 10th, 2010 4:06 am

    vorbesti si nici macar nu stii,despre ce vorbesti! urasti arabii…poate ptr ca,ai nimerit la universitate si tu cu oameni care nu se inghit…si nu-ti intra la inima.de nici un fel… si uite ce coincidenta,erau arabi!!

    dar asta nu inseamna ca toti arabii sunt uraciosi,mincinosi,nu sunt pers. dragute sau incuiati!!!

    si sunt sigura 100% ca exista asa romani,MINCINOSI,incuati,uraciosi,nu sunt deloc dragute… si iti este scarba sa vorbesti cu ei!
    asa ca numai pune vina pe arabi!!!! ok?

    si chestia asta cu femeile..ca barbatii le tin in case,este o PROSTIE,O MARE PROSTIE!
    eu sunt araboaica.. mama mea lucreaza de 10 ani , tata nu o tine in casa, o lasa sa faca ce vrea… si o RESPECTA !

    pacat ca barbatii din Romania..nu-si respecta femeile..cum si le respecta barbatii arabi !!

    voi romanii..stiti sa vorbiti de alte nationalitati..dar la voi nu va uitati…si e PROST!

    CAND O SA FITI VOI PERFECTI (ROMANII) … O SA FIM SI NOI ARABII, PERFECTI!
    ( dar apropo -noi suntem deja,voi pacat ca nu!macar noi avem cu ce sa ne laudam…voi cu nimic…incepand cu romanu’ pana la tara lui! )

    Multumesc!

  7. Siria on October 13th, 2010 4:28 pm

    nu vreau sa pari rasista
    dar as permita oricui sa vb despre arabi .. dar romanii NU
    pentru ca in primul rand sunteti un popor tare incuiat la minte
    femeile arabe nu sunt tinute in casa, ci stau in casa din bunavointa
    mi se pare mai bine decat sa ma puna sotul sa lucrez vatman sau femeie de serviciu
    cine nu a cunoscut un arab nu stie inca ce inseamna sa fi respectata ca femeie, ca sotul sa vada in tine o fiinta sensibila … nu o femeie de servici sau incarcatoare de marfa …cum vad in romania
    Arabii chiar sunt mandrii de traditile lor de aia si le pastreaza … nu ca in Romania …ati ajuns un popor picat din copac … nu aveti un pic de caracter …
    Bravo arabilor … si au impus traditile si civilizatia peste tot in lume …din toate punctele de vedere .. gastronomie, imbracaminte, educatie, arhitectura, etc etc

  8. Saleem on December 8th, 2010 5:42 am

    ha…nu comentez,cert este ca pe tine ori te-au scapat asistentele spitalului 9 ori ai uitat sa-ti iei pastilele cand ai scris articolul.

    bv. dima si siria.

    vrei sa cunosti mai bine cultura si poporul arab.eu iti propun un experiment…du-te 1 saptamana(mai mult nu-ti trebuie) intr-o tara araba si incearca sa traiesti ca un localnic..adica nu la hotel…incearca sa vezi daca potzi sa ceri ajutorul lor(mancare,apa)…defapt nici nu trebuie sa ceri ajutorul lor…tu doar du-te si locuieste acolo ca o persoana normala si simpla(nu hoteluri si prostii…) si dupa aia du-te in U.S.A si EUROPA si incearca sa traiesti acolo normal…dupa aia sa punem rezultatele cap la cap si vezi ce experienta ti-a priit mai bine…ideea e ca europenii si americanii nu iti acorda ajutor si atentie…pe cand arabii sunt interesati de tine,de originile tale(aah multi romani nu sunt interesati nici ei de orinigile lor,de aia multi nu stiu de unde se trag,cine au fost bunicii,strabunicii lor…)…sunt multe aspecte de pus aici…
    Asta destul cu explicatul.acum comentez textul.

    “Văd că unele cunoştinţe de-ale mele sunt semi-hyped despre vai ce minunaţi sunt tero.. arabii”

    “Vad ca unele cunostinte de`ale mele sunt smi-hyped despre vai ce minunati sunt hotz…romanii”…(asta sper sa lamureasca multe suspiciuni..)

    “când discuţiile pe tema Orientului Mijlociu se terminau cu certuri şi cu înjurături în arabă şi ebraică (sharmouta sună la fel în ambele), dintr-o parte-ntr-alta.”

    in caz ca nu stiai Israelul-ca banuiesc ca despre asta vorbeai(in caz ca esti o persoana destul de inteligenta ceea ce nu cred-.Deci,Palestina a fost furata de catre evrei,si astazi o parte din ea se numeste ISRAEL(tata e palestinian,arab48).

    “1. Arabii mint. Punctum.”

    1.Romanii fura.Si inca cat fura:)).Punctum.Deci sincer orice persoana minte,inclusiv tu,orice chestie minora care nu corespunde realitatii se poate numi minciuna,deci nu e convingator.Si sincer eu nu stiu dc iti dau reply…adica unei persoane care face parte dintr-un popor care fura si nu-si respecta valorile adevarate,un popor in care majoritatea femeilor(curve)(si barbatilor) se uita dupa bani si nu dupa sufletul omului,si in care prostia are limite inimaginabile…ma consum eu aiurea…dar in fine…

    “3. Sunt încuiaţi. Foarte, foarte încuiaţi la minte. Să nu ai încredere în nici o populaţie care-şi ţine femeile îndobitocite, pentru că, hai să fim sinceri, o fac doar de frica faptului că dacă nu ar mai fi săracele ţinute proaste… le-ar scădea populaţia.”

    incuiat ?:)) eu nu cred.Nu suntem genul asta poate ne confunzi cu altii(sigur tu vorbesti despre arabi in articolul asta?).ha femei indobitocite?…vrei sa dam cateva ture prin bucuresti si sa intrebam absolut toate femeile pe care le intalnim pe strada intrebari de cultura generala ? si dupa aia sa face o statistica sa vedem care sunt alea indobitocite?…sau doar vrei sa ne uitam pe youtube la raspunsurile pe care femeile(si populatia in general) romaniei le dau intrebarilor de cultura generala ?…mie sincer varianta cu youtube mi-i s-ar parea mai usoara.App la faza cu populatia.arabii sunt in jur de 400 de milioane fara diaspora(vrei sa facem si comparatia cu romanii sa vedem ce populatie are poporul roman?…cu tot cu diaspora romaneasca).

    In rest nu am ce sa mai comentez,iti urez o zi buna si sper sa ne intalnim si sa discutam odata despre arabi si romani in general…id-ul meu “yassin_s”

    App. Nu mai fi asa Anti-arab(si anti-altpoporingeneral)…fi Pro-Roman..daca ma intzelegi ce vreau sa zic si nu interpretezi prost…

  9. bogdy on February 13th, 2011 8:30 pm

    arabii nu sunt rai sunt la fel ca toti oamenii exact cum sunt si romanii sunt romani buni si rai exact asa ii si cu arabii asa ca nu mai vb dak nu stiti pt ca io cunosc arabii si stiu depre ei cate ceva asa ca……….

  10. Niko on February 28th, 2011 7:37 pm

    Din pacate arabii astia s-au inmultit asa de mult in Romania incat au ajuns sa-si faca toate poftele fara sa fie deranjati.Ameninta,bat,injura si legea nu ne apara de acesti indivizi.Se simte lipsa unei adevarate miscari care sa apere drepturile ROMANILOR.
    Ar trebui invatati sa respecte Romanii si tara aceasta ,sau sa fie expulzati in locurile de unde au venit ca sa ne agreseze si sa ne deranjeze pe noi.

  11. Delia on March 4th, 2011 7:40 pm

    …mda interesant articol..mai peste tot pe internet gasim..articole GEN > “Fete romance cu arabi”..etc. etc…nu inteleg de ce romanii nostri sunt “invidiosi” pe arabi..ce vad ca le sufla frumusetile..care nu stiu ei sa le respecte..?…:))

  12. eu on June 1st, 2011 7:32 pm

    prea tare ultimul coment!:))).Bravo delia!

  13. ivi on June 5th, 2011 11:37 pm

    pacat ca vorbiti si habar nu aveti ce vorbiti…asa cum sunt romani buni si rai la fel si arabi.nu stiu de ce aveti impresia k romanii se comporta atat de frumos cu iubitele lor,pt ca sigur nu e asa.si la ei nu toate femeile sunt acoperite,de obicei cele in varsta,dar oricum…nu cred k la noi e mai bine cu fustele pana in fund si cu sanii pe afara.

  14. araboaika! on August 17th, 2011 9:30 am

    :) ))..
    inainte de a-ti comenta textul asta super super super Idiot asa cam ca tine iti spun o chestie:in orice tara exista mincinosi,hoti,incuiati..etc..insa nu poti generaliza”arabii sunt mincinosi,si ca e o placere d-alor sa minta”..1:arabii mincinosi sunt cam vreo 5%, in toate tariile arabe e laFel insa in Romania sunt 95% si mincinosi si hoti aproape orice afacere care o fac romanii intra in categoria furt,romanii necinstiti lucreaza cu bani furati,bani care nu sunt din oboseala lor sau meritul lor(ma refer la romanii despre care am zis mai devreme ca 95% sunt mincinosi si hoti)
    Se vede ca esti o persoana inculta pentru ca vorbesti chestii care nu le stii,si faci ca esti destept/desteapta si ca ai cultura generala,dar de unde…esti prapad..
    2:Arabii sunt persoane dragute nu ca asa par a fi ci asa si sunt ,si mai ales daca vorbesti cu ei frumos ei vorbesc si mai frumos daca ii respecti ei te respecta si mai mult..etc..
    3:Este posibil ca si unii arabi sa fie incuiati la minte,dar hello in orice tara exista tot felul de persoane adica sa nu incerci sa convingi ca nu sunt romani incuiati la minte,ca am intalnit si din astia multi chiar multi aici in Romania
    Majoritatea nu sunt incuiati la minte ba dincontra..si tu spui ca isi tin femeile in casa si proaste si ca le este teama ca daca nu stau inchise in case le va scadea populatia..Deci tu nici macar nu gandesti NORMAL…Sotiile de arabi sunt cele mai norocoase femei cred,pentru ca sunt femei respectate apreciate pentru ceea ce sunt ele si ceea ce fac si nu in ultimul rand IUBITE de barbatii lor si de copii lor!..Ele au cultura generala mai mare decat romancele..si ca sunt tinute in casa,nu stiu unde ai vazut tu asta..daca te uiti la seriale tampite despre arabi like “Iubire si Onoare” de acolo nu ai ce sa aflii nimic despre arabi pt ca sunt numai porcarii alea..nimic adevarat..Arabii isi acopera femeile pentru ca sunt gelosi la cat de mult isi iubesc sotiile si fetele le acopera au demnitate si orgoliu sa nu vorbeasca nimeni un cuvant ne la locul lui cuu fiicele sau sotiile lor sa le deranjeze nimeni cu vreo vorba sau vreo fapta..pt ca le Iubesc repet Sunt oameni familisti care familia lor e mai presus de orice impreuna cu demnitate si orgoliul..Fetele araboaice stau in casa parintilor atata timp cat sunt domnisoare pana se marita(NU ca sunt tinute in casa..ma refer ca locuiesc impreuna cu parintii pana la casatorie) ca fata sa ramana cuminte,educata si mai ales si cel mai important lucru la noi arabii sa ramana fata domnisoara!si sa poata sa-si educe copii asa cum trebuie..Spuneti ca arabii sunt bu ni la pat:))))asa si ce? sunteti gelosi?sau ce?..Ce va bagati voi in chestiile astea?…raspunsul:INVIDIA..moamaa ce va mananca INVIDIA SI GELOZIAAAA pe Arabi! arabii isi fac copii multi casa aibe cine sa le duca numele mai departe si obiceiurile..Si asta cu copii bineinteles dupa casatorie Nu ca la romani isi fac copii si cand se casatoresc copii deja au 3-4 ani..sau in multe cazuri nici nu se mai casatoresc..raman prieteni :) ))mama si tata copilului..Asta e Ciuda nu crezi?Si vorbeai despre Arabi ca sunt ciudati:)))si la romani nu este lafel cu femeiile ..Le lasa sa se dezbrace cat vor ele n-au treaba nu sunt ggelosi n-au orgoliu..adica serios pana si romanii cand se uita la o fata cu fusta mini si cu buricu gol si sanii afara la soare spu n ca e curva..adica cine s-ar imbraca asa daca nu ar cauta-o cu lumanarea? si copii de 12- 13-14 hai 15-16 incep sa se culce cu prietenii cica si raman insarcinate..deci copii au copii in pantece..si vaaai ce ma fac nu vreau sa afle mami si tati:))))pai de ce o mai faci? si toti stiu ca este pacat in religia crestina este pacat dar cui ii pasa..fac ce-mi zice inima Vorba Romanului,barbatii saumble cu femei si sotiile lor sa sufere vin acasa beti le bat le injura le injosesc..sau femeiile cu amantii lafel si babatii..pai asta e viata? si cand o sa aibe copii si incep sa se culce cu oricine pentru cativa dolari exact cum ai spus si tu..si afla parintii si le tin morala copiilor,adolescentiilor..si incep copii pai mama,tata si voi ati facut lafel nu? si parintii aicea tac pentru ca nu au ce sa mai comenteze la reprosuriile copiilor dar la arabi nu exista asa ceva raaaar foarte raaar la oamenii fara credinta numai..se intampla dar foaaarte rar sa mai faca un copil asa insa aici nu au ce reprosa pariintilor si pedeapsa este mare pentru ca arabii au demnitate,orgoliu cum am zis mai devreme nu lasa pe nimeni sa vorbeasca despre ei..dar la romani ee asta e ce sa facem asa a simtit nevoia sa o faca..asta e a facut ce i-a zis inima:))))ofofof ma doare capul cand vad un roman care isi permite sa spuna prostii despre arabi..Iti doresc insanatosire rapida la capusor! si sa studiezi mai mult despre ceva si apoi sa incepi sa vorbesti si sa iti dai cu parerea care nu o ia nimeni in considerare! Pa!

  15. @Saleem on September 17th, 2011 10:35 am

    Nu are rost sa intru in amanunte, insa comentariul tau “un popor in care majoritatea femeilor(curve)” dovedeste ca esti mai infectata de prejudecati decat autorul articolului. Hai sa spunem anecdota aia care circula in tarile arabe (eu am trait acolo si am vazut cum sta treaba!!)vis-a-vis de motivul pentru care femeile merg in public acoperite; raspunsul CARE VINE CHIAR DE LA ARABI este: “Le acoperim ca sa nu ne recunoastem ziua cu cea cu care am fost in noaptea precedenta.” Asa ca lasati-ne cu lectiile astea de morala, ca nu toate romancele sunt “curve” (sigur, sunt destule care ne-au facut de ras culcandu-se si incurcandu-se cu arabi), dar voi credeti ca sunteti cele mai curate si uscate, doar pentru ca afisati aerul asta de sfinte imbrobodite si e scrbos. Si pentru ca vorbeati de cultura si traditii, faceti o comparatie intre traditiile noastre stravechi-mult mai vechi decat ale voastre! (va spune cineva care le cunoaste)- si traditiile voastre pre-islamice! Lasati la o parte ipocrizia si falsa pudoare si cititi-va scrierile erotice in care se prezinta exact curvasareala care va caracterizeaza ca rasa – atat de pregnanta incat a trebuit sa vina Profetul si sa va impuna cu forta un sistem totalitar si habotnic, ca altfel ajungeati mai rau ca francezii! In cultura noastra nici nu exista ceva care macar sa sugereze un iz de sexualitate, ca sa nu mai vorbim de porturile populare decente si elegante, spre deosebire de vestimenttia care anticipa cabaretul inca de acum peste 600 de ani, purtata de cadanele voastre aproape dezbracate!!!! Daca as scrie porcarii despre voi la voi in tara, m-ar baga la puscarie sau m-ar bate cu pietre, dar noi, ca niste toleranti (a se citi”prosti”) va lasam sa va urcati in capul nostru si sa ne criticati, dar inca o parere de la mine, inca una de la altul si toate astea se vor termina. Macar pentru faptul ca Ceausescu a luat de la gura poporului sa va dea voua in palestina si libia, sau sa va tina aici in facultati, ca apoi sa ne spurcati neamul asta incult, hot si plin de curve, cum ziceti ca este, ar trebui sa taceti din gura! Si conchid cu o intrebare care ma bantuie de fiecare data cand va aud criticand si insultand si la care inca nu am primit un raspuns: DACA NU VA PLACE, DE CE STATI ACIUATI PE AICI, IN LOC SA VA INTOARCETI IN DESERTURILE VOASTRE CARE PUT A DECENTA, MORALA, PACE SI INTELEGERE?!

  16. cryna on October 31st, 2011 3:55 am

    Eu sunt maritata cu un arab de 5 ani de zile.
    nu muncesc,nu sunt imbrobodita,nu mi-a interzis nimic niciodata!!!
    Situatia mea inainte de casatorie era foarte buna(ca sa nu ziceti ca sunt penttru bani),sotul meu are 2 restaurante in olanda(unde locuim) este foarte muncitor,munceste aproape zilnic de la ora 3 sau 4 dupa amiaza pana la 3 sau 4 dimineata,in weekend pana la 7-8 dim. NU A FURAT in viata lui un capat de ata…si ininte a fost foarte sarac provenind dintr-o familie cu 7 frati si surori. Mereu l-am respectat si am fost respectata,in cei 5 ani de casatorie normal ca au fost certuri dar niciodata nu ne-am vorbit urat,nu am tipat unul la altul si de bataie nici nu mai vorbim!sotul meu este de religie musulmana si eu sunt crestina,avem o fetita de 3 ani si un baietel de o luna ,am vorbit inainte de a avea copii despre ce religie vor avea si am cazut de comun acord ca,copii voi avea ce religie vor vrea(fara influiente).Am citit in articolul postat ca arabii sunt incuiati si vreau sa zic persoanei care la scris ca arabii sunt foarte destepti…nu toti,dar majoritatea si ca nu are dreptul sa judece si ca este un,o rasist,a!!! nu stiu daca m-am exprimat corect dar sunt foarte nevoasa si suprata de toate tampeniile ce le citesc si aud in legatura cu arabii! peste tot in lume sunt oameni buni si rai,prosti si destepti,dar nu trebuie sa judecam pe nimeni!

  17. Tania on November 12th, 2011 12:52 pm

    Corect 100% , mint, vrajesc, icuiati sint… chiar si asa oameni :)

  18. Amber on November 13th, 2011 8:55 pm

    Cu toate ca exista o diferenta vizibila de mentalitate, exista nenumarate marturii ale femeilor araboaice. Un exemplu este cartea “Arsa de vie” scrisa de Suad, un altul este “Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody si cate altele. Orice padure are uscatura, dar sa fii educat ca femeia este mult inferioara animalului din grajd, ca “femeia trebuie pedepsita prin bataie” (asa scrie in Coran) este cel putin tragic. Si nu o spunem noi ci chiar femeile arabe. In descrierea cartii Arsa de vie scrie asa:Sa fie o nenorocire faptul ca te-ai nascut femeie? Pentru ea, cu siguranta. Suad are 17 ani si e indragostita. In satul sau, la fel ca in multe altele, dragostea nu exista decit dupa casatorie; daca nu respecti aceasta lege, atunci iubirea inseamna moarte. Fiindca isi ¢dezonoreaza” familia, parintii il pun pe cumnatul ei s-o ucida. In ochii tuturor, acest om este un erou, caci fapta lui se numeste crima in numele onoarei, cind, de fapt, el nu e decit un asasin las.
    Desfigurata in urma arsurilor si salvata printr-un miracol, Suad se hotaraste sa vorbeasca… O carte-document care socheaza si care ne zguduie din temelii existenta.

    Repet, asta o scriu araboaicele, nu noi care doar privim cum sunt maltratate. :)

  19. Tania on December 22nd, 2011 5:10 pm

    Arabii inca si murdari sunt, si nu le place sa se spele pe dinti, minciunosi si haini, manipuleaza si vrajesc ca sa suceasca mintile.. in van arabii de aici comenteaza impotriva , normal ca doar nu o sa recunoasteti adevarul! in fine, nu generalizez dar sint sigura ca 85% din arabi sint asa, pentru ca traiti cu mentalitatea secolului 14…mi-e mila de femeile araboaice.

  20. Arab on January 7th, 2012 5:26 pm

    Stimate blogger stupid si imbecil. Cum poti sa fii asa de rasist?
    Prin faptul ca esti incuiat, mai esti si cretin.
    Inainte sa scrii ceva cu tenta critica, te rog documenteaza-te!
    Din pacate prevad faptul ca nu o sa te luminezi nici o data.
    Pacat de prietena ta, apropo.

  21. Sara on January 21st, 2012 7:12 pm

    Am citit articolul, am citit si cometariile, iar acum as dorii sa spun ca cel care a scris acest articol nu a auzit decat despre anumite lucruri care se spun despre arabi, si as vrea sa spun ca ei nu sunt asa, tatal meu este arab, si respecta foarte mult femeile,in special pe mama mea,eu am trait 4 ani in Siria,si in fiecare zi vedeam si bune si rele, dar pot spune cu cea mai mare sinceritate, ca lucrurile bune erau in numar foarte mare, pe cand atunci cand am venit in Romania, pot sa spun sincer ca m-am socat..! Aici este foarte mult dezmat! Nu spun ca nu trebuie sa ne distram, dar aici sunt foarte multe femei usuratice, care pentru cativa bani s-ar culca cu oricine, iar cu asta ma pot mandri 100%, pnetru ca NICIODATA nu o sa vedeti o araboaica,care ar face asa ceva, nici pentru un palat..!Deasemenea, nu spun ca toate romancele sunt asa, dar marea majoritate Da. Bineinteles si in Romania sunt oameni minunati, o tara foarte frumoasa, multe monumente de vizitat, ulta istorie, dar din PACATE, habar nu aveti sa le folositi! Deasemenea aici cand aprind televizorul, si ma uit pe orice canal de stiri, vad doar”violuri,sinucideri,furturi” si lista continua.., pe cand in orice tara araba(sau musulana) vad in jur de 10% pe an, asa ceva , si nici 1% violuri.Tarile arabe sunt mult mai sigure, acolo pot umbla cu 5 Iphone-uri intr-o ana si cu 3 Leptopuri in cealalta, pentru ca nimeni nu se va lua de mine, aici daca umplu cu un singur iphone in BUZUNAR, risc sa ma intorc acasa cu un picior lipsa, sau poate chiar nu ma intorc, deasemenea in orice tara araba CINEVA indrazneste sa se apropie de ine sau sa imi faca ceva ce nu trebuie, este de ajuns sa ma uit mai urat la el, sau sa scot un sunte mai puternic, ca TOATA lumea sare in ajutorul meu, pe cand aici nimeni nu te ajuta..SI chbiar daca nu scrie pe acest blog, in legatura cu hujabul, nu in toate tarile se poarta hijab, de obicei in tarile de langa golf, pentru ca este o traditie(un obicei). iar hijabul se poarte deoarece PARUL unei femei este o podoaba,iar orice barbat admira parul unei femeii, iar scopul hijabului este sa daruiasca aceasta podoabo doar SOTULUI, pentru ca daca toati barbati ii admira aceasta podoaba femeii, care mai este diferenta dintre acei barbati si sotul femeii.?! Iar in legatura cu RELIGIA lor. Pot spune ca toti MUSULMANII sunt FOARTE credinciosi! ceea ce nu in multe tari poti vedea, ceea ce este foarte TRIST!Sa lamurim ceva, si musulmanii se roaga tot la DUMNEZEU, doar ca in araba(limba lor materna) Dumnezeu=ALLAH, inseamna exact acelasi lucru, ca si in romana doar ca este inr-o alta limba, nu putem spune DUMNEZEU in toate limbile, fiecare tara are o limba, deci in fiecare tara exista o alta denumire. Ei se roaga de 5 ori pe zi, iar la fiecare rugaciune, din fiecare moschee, este un om(cum este in Romania un preot), care spunea rugaciunea(asta de 5 ori pe zi), la fiecare moschee existenta,deci imaginati-va cat de frumos rasuna in tot orasul rugaciunea. un alt punct de vedere, din care arabii nu sunt asa cum ai spus TU!Majoritatea romanilor, dabia merg o data pe saptaana la biserica, DUMINICA!, sunt unii oameni credinciosi care merg la biserica duminica-de-duminica, sau chiar mai des, dar sunt si oameni care nu merg deloc sau merg din ani in Pasti.Eu stau in Romania, dar nu stau in Bucuresti, unde se afla moschei(locurile unde se roaga musulmanii, cum sunt la crestini bisericile), deci ma rog acasa, iar o persoana ma intreba “dar cum te rogi mereu acasa, nu mergi la moschee?” In PRIMUL si in primul rand nu conteaza unde te rogi, conteaza cu ce credinta te rogi! Degeaba mmergi la BISERICA, si ai in gand doar prostii, sau te rogi doar de dragul de-a te ruga! Daca imi veti mai pune intrebari, voi incerca sa revin, ca sa va raspund!Si apropo ceea ce ai spus tu cu injuraturile, da sunt si arabi care injura, nu a spus nimeni ca sunt perfecti,si in Romania credeti ca sunt altcumva, nu trece zi fara sa aud macar de 3 ori pe cineva, spunand “imi bag.., imi scot, dute-n..si altele”, deci cum aici sunt oameni care injura, sunt si acolo, dar macar ei au altfel de injuraturi, pe care daca le spun langa copii nu este atat de grav..! Va doresc o zi buna!Allah,Dumnezeu, sa va BineCuvanteze!:)!:X

  22. Sara on January 21st, 2012 7:27 pm

    Am uitat sa spun, ca ARABII NU SUNT TERORISTI! unii si-au facut aceasta impresie deoarece la televizor, arata imagini si stiri din Irak, si tari care se ocupa cu asa ceva, dar celalalte tari arabe nu sunt deloc asa.Cum arata si la stiri ca un roman s-a a furat in Spania, un roman a fost arestat in Italia,Voi Romanii nu va enervati ? pentru ca din cauza unor oamnei de aceasi natie cu voi suferiti toti, voi ca si popor, ca si tara.Asa si noi? pentru ca noi stim ca nu suntem asa, la fel si voi stiti ca nu sunteti asa , dar o parte din voi practica si de-astea!..Acu trageti singuri concluzia, dar tot ce pot sa spun este ca iubesc obiceiurile lor, traditile, religia, monumentele turistice, limba lor, scrisul(pare foarte unic), si FELUL LOR DE A FI! Iubesc faptul ca tatal meu este arab, iar mama mea este romanca! De aceea ar trebuii, sa nu mai faceti rasisme,sa faceti pace cu toata lumea, pentru ca asa cum ii priviti voi pe ei , si ei foarte usor va pot privii la fel! Si nu uitati ca roata se intoarce mereu! Poate mai tarziu, veti regreta pentru ce ati spus! In plus, scuzat-ma pentru comentariul de mai sus, l-am citit si am observat destul de multe greseli, dar l-am scris foarte repede, si am tastat gresit, dar nu a fost cu intentie! larevedere!:-h:*

  23. Miruna on January 21st, 2012 8:58 pm

    Arabii nu isi bat nevestele! Doar ceicare sunt ingusti la minte, iar aceia sunt foarte putini, toti arabi isi respecta nevestele, dar romanii, cand se imbata si isi oamoara femeile din bataie, aia` nu isi bat nevestele nu??, ia zii?!!,sincer decat sa fiu batuta de un betiv ordinar!!! si o spun cu cea mai mare sinceritate, mai bine primesc o plama de la un arab, pentru ca data viitoare cu siguranta nu se va mai repeta!, v-am spus, 95 % dintre romanii,isi bat nevestele din betie, si cel mai grav este ca in Roamania, am vazut si 50 % dintre femei, bete bocna. Cand un barbat este beat, arata ca si cum necuratul ar fi intrat in el, ce sa mai spuun de o femeie, si mai rau! Si macar arabii,cand se casatoresc sunt si barbatul si femeia VIRGINI, de aceea excista CASATORIE! in Romania, vad ca nu prea conteaza!..aici dabia dupa casatorie afla ca femeia cu care s-au casatorit a mai facut dragoste de 2 ori sau mai stiu eu ce ?!..De aceea te casatoresti, pentru a face asta, cu un singur barbat, pe care il iubesti cu adevarat, nu dupa o aventura din-asta sa realizezi ca nu iubesti persoana respectiva, astefel pana la casatorie sa ajungi sa faci chestii din`astea cu jumatate din cartier..! Imaginat-va cum te poate privi un barbat dupa ce stie cate lucruri ai facut, pari o femeie atat de usuratica, incat barbatilor le este si scraba, si rusine sa te priveasca in ochi, de aceea arabi prefera intai casatoria,pentru ca o femeie care nu ai este virgina inainte de casatorie, ei o privesc ca pe o carpa folosita de toata lumea, si sa fiim seriosi, toti barbatii prefera o “PODOABA NOUA”, daca intelegeti ce vreau sa spun..dar din pacate in Romania, majoritatea”PODOABELOR NNOI” nu sunt atat de noi..! Lucru foarte trist!!succes, si mai putin dezmat!:*:X

  24. Tania on January 28th, 2012 1:10 pm

    Hai nu mai comentati atita in favoarea voastra… lasa sa vie altcineva din alta perspeciva sa spuna cum sunt lucrurile…eu am vb cu multi arabi, si crede-ma nu sunt o usuratica..si crede-ma doar doi dintre cei cu care am vorbit au dat dovada ca nu sint ingusti la minte… restul 0 , si acei doi au trait in europa vreo 6 ani…asa ca, nu-mi mai ziceti brasoave ca societatea voastra e casta, atunci de ce mama dracului arabii fug dupa romance daca sunt precum ziceti? de ce nu fug la iubitele caste araboaice?!!!! stii de ce? – no coment… nu degeaba ziceau altii: arabii le acopera pe fata ca sa nu le recunoasca a 2-a zi pe acelea cu , care s-au culcat… asa ca- fa la vale cu teoriile tale de 2 bani.

Leave a Reply