Mar
7
Frica de musulmani va naşte monştri
Filed Under Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul | 1 Comment
Pentru 2 dolari şi fericirea sponsorilor arabi, Harvard discriminează “pozitiv”. Pozitiv dacă suferi de asuprire religioasă, that is.
“The land of the free”, my ass! Acum, în SUA, tot ceea ce există este frica de musulmani şi hai să le facem pe plac că ne este frică de ei. În toată lumea este asta. Ei (musulmanii) au voie să ardă steaguri americane, israeliene, daneze, etc., iar noi, restul lumii “păgâne”, trebuie să nu cumva să luam peste picior pe Mahomed ca ne vor ameninţa siguranţa prin fanatismul lor şi vor dori să declanşeze (încă un alt) jihad (pe săptămâna asta) în numele a nu ştiu câte virgine pe care le vor primi în lumea de apoi.
Demenţa ultra-religioasă care există astăzi la “curţile” ţărilor musulmane non-seculare este ceva prin care toată Europa a trecut la un moment dat. Aparent însă, noi am putut să ne despărţim la un moment dat de, cum să-i zic… de cretinism. Am putut, cu greu şi cu preoţi morţi şi cu lupte de interese şi cu arderi pe rug, însă am reuşit să depăşim momentul.
Ştii tu… numărul de femei musulmane care înoată fără bărbaţi la Harvard în timp ce fac şi şcoală este de zeci, sute de mii sau milioane de ori mai mic decât al femeilor care nu au dreptul să înveţe ci trebuie doar să fie receptacule spermatice întru creşterea numărului de abonaţi la revista “Explodează-ţi curu’ într-o piaţă Daily”…
Sep
7
Românii pute
Filed Under Uncategorized | Leave a Comment
Da, ştiu… Am greşit acordul pentru că e vorba de mai mult de 50.
Ţi-aduci aminte când au început românii (mai ales pensionarii români) să pută cu adevărat?
Exact! Acum vreo 5 ani, când au început să se introducă contoarele de apă.
Propun să punem mână de la mână fiecare la blocul unde stă şi să plătim 1 mc de apă caldă pentru fiecare pensionar sărac. Ca parte a ideii lui Alex.
