Dragii mei stimați concetățeni,

În primul rând, permiteți-mi să-mi încep rantul nevrotic prin a spune că urăsc absolut toți câinii vagabonzi, de la cei de câteva zile cărora nu le-au dat ochii până la cei de 2-3 ani care se cred stăpâni pe 5 metri pătrați din fața vreunui bloc și până la bătrâneii de peste 4 ani care sunt mai toți ursuzi și-i dor șelele de-atâta stat pe străzi.

A, da, și ura mea se extinde și asupra tuturor pseudo-iubitorilor de animale, care consideră că este bine să le dea din când în când niște mâncare, pentru a se simți ei niște extraordinari, adevărați iubitori de animale, nu ca cei care iau animalele în casă.

Pe scurt, nu cred că va reuși careva să mă convingă sau oblige să las vreun doftor să se apropie de ‘oaiele cățelului meu de rasă, pe care am de gând să-l înmulțesc cu alte cățele de aceeași rasă, cumpărându-i una dacă am chef.

E o țară cretină cea în care cei mai mulți câini sunt “fără stăpân”, pentru că termenul de stăpân ar impune răspunderea legală a cuiva pentru acțiunile acelui câine, și puținii câini cu stăpân trebuie aduși de stăpânii lor, de bunăvoie și siliți de stat, la o tăiere de ‘oaie, că prea au apărut mulți câini de rasă.

Sterilizarea câinilor vagabonzi, minunatul program al sterilizare.ro, este un mare nimic iar oamenii aceia ÎȘI BAT JOC. M-am rugat de ei 2 luni să vină să castreze o haită violentă de 20 de câini. I-a durut în pix. Cică veneau sărbătorile (veneau, că era abia începutul lui decembrie), apoi treceau sărbătorile (că tot ce-i bun, trece). I-am rugat să vină să castreze o cațea de la un bloc vecin, care de bine de rău mă asculta și n-o prinsese încă nici un alt vagabond să-i facă pui. I-a durut în alt pix. Durerea de pix este foarte, foarte mare în acest oraș. Mai mare decât media pe țară. Nici nu m-am mai chinuit cu a-i chema să sterilizeze alți câini pe care ar trebui să-i omoare direct pentru că sunt prea agresivi. N-am de ce să-mi cheltui banii pe telefoane către oameni cărora nu le pasă…

Nu-mi pot lăsa vreun prieten fără câine să-l plimbe pe al meu, pentru că nu va știi să-l apere. Când ești posesor de câine și-ți scoți câinele prin parc, câinele tău va fi atacat. E OK, e normal, e doar un animal, la fel ca animalele care îl atacă. Atunci când celelalte animale au stăpân însă, există cineva care să le controleze, sau măcar cineva care să poată răspunde juridic. Când e “fără stăpân”… orice babă de la nu-’ș-ce bloc poate depune plângere împotriva mea dacă îi trag un șut în bot lui Rex, acel veșnic câine al blocului, care e “atât de pașnic, maică, ăla a fost om rău, că Rex nu face nimic”, care Rex sare să-mi omoare bestia mea legată și controlabilă, dar tot eu sunt de vină, că am trecut pe-acolo.

Iar prostia… O, vai! Mi-o admit și mie, pentru că am irosit 10 minute scriind asta, în loc să mă duc dracului să pun de o cafea și să-mi pregătesc punga de ridicat rahații câinelui meu de lângă cei ai vagabonzilor.

De ce-am scris asta acum? Pentru că am citit articolul acesta pe Antena 3 și m-am enervat. E-atât de simplu.

Pentru că e populată majoritar de oameni la fel de sau mai cretini (vai, sper că are termen de comparație cuvântul “cretin” în limba română) decât cei peste care a dat Raiden făcând poze prin București.

Ce fel de oameni sunt aceia? Hai s-o spun clar: Puțe mici cu ego mare, care și-ar fi dorit și ei să fie importanți.

Pâna mai ieri, orice rahat de recomandată primită pe firmă pentru care trebuia să-mi mişc cele 3 litere la oficiul poştal rezulta în a tipări yet încă o delegaţie de “Eu, Z, mă împuternicesc pe mine să ridic asta. Semnat: Z”.
Ieri am ajuns la poştă pentru acelaşi motiv.
Tanti de la recomandate spune: “Dar asta nu e delegaţie de la noi”.
Z rămâne şocat (ştiut fiind că delegaţia trebuie să fie de la destinatar, nu de la intermediar), decide făcut pe angajatu’ prost pentru că oricum nimeni nu citeşte vreo delegaţie suficient cât să vadă că Z este atât delegatul cât şi delegatorul.
Tanti poştăriţa, văzând faptul că Z face pe prostul şi nu deţine vreo ştampilă la el pentru a rescrie vreun căcăţel de delegaţie, dispare 5 minute, revine, cere 15 bani pentru Xerox, primeşte 15 bani pentru Xerox, dă copie delegaţie înapoi lui Z şi explică: “Originalul rămâne la noi. Când mai primiţi ceva veniţi cu copia asta.”
Şoc. Luat scrisoare. Făcut 5 paşi în oficiu. Uitat pe delegaţie. Minunat. Acum delegaţie avut număr de înregistrare Poşta Română. Acum trebuit cărat alt rahat de foaie după mine de fiecare dată…

Futu-i. Câtă inteligenţă.

Pe scurt: pitzipoanca.org e un site de vizitat şi de adăugat în feed reader pentru hohotele de râs pe care ţi le va cauza atâta timp cât nu eşti cumva un manelist cretin căruia-i place curvetul prost.

Pe lung: Am aflat de el de la prietena mea, căruia i-a fost distrasă atenţia spre el de verişoara-i de liceu, care mai are a face cu mediul hispace my5 sau cum or fi chestiile alea şi află de asemenea site-uri fenomenale aparent de diverse tipe de pe forumul culinar.ro şi eu am presupus că de la vară-sa pentru că îmi place să presupun că sunt omniscient şi uneori mi-e lene să întreb.

De vreo câteva zile, Bad Pitzi makes my day, de câteva ori pe zi, prin comentariile-i haioase la poze de maneliste “inteligente” :)

Şi au atâta dreptate despre religia în şcoli.

NB: Trebuie citită toată scrisoarea deschisă a lui Ilau :) )

Jegule… you’ve been pwned by Ilau :) )

Şi nu mă refer la vreun ministru, dragi cârcotaşi băşinişti care visaţi un ministru al justiţiei blond, feminin şi cu un loc de parcare rezervat oriunde-n Bucureşti.

Mă refer la prostie din cea mai pură, emanată de la judecătorii care este, şi este nişte incompetenţi din toate punctele de vedere iar greşelile mele gramaticale impuse nu se compară cu gândirea cretinoidă pe care o pot expune aceştia într-o motivare la orice.

Vrei exemple?… E netu’ plin de ele, însă faptul că justiţia este proastă este clar dacă citeşti trei rânduri şi vezi cum se scarpină judecătorii în cele trei litere după ureche cu mâna opusă literei care trebuie şi nu reuşesc să exprime nimic altceva decât că sunt prea proşti pentru a fi clari şi încearcă, asemeni unei întregi clase de pseudo-intelectuali care consideră cretin că cântarea unor formule învechite sau a unor lungi şi rar utilizate cuvinte i-ar face mai inteligenţi, să îi imite.

Să nu ştii cât fac care nu ştii să faci 2008-1859?


TuBerculoza României crede că principatele s-au unit acum 159 de ani. FAIL!

Later edit: Aici găsiţi video cu faza.

Am intrat astă-seară în ING Office-ul de pe Drumul Taberei. Ambele bancomate fiind ocupate, am avut niţel de aşteptat.
Tipul care era la bancomatul mai din spate şi ştia că urmează să plece primul mi-a aruncat o privire ciudată, ca şi cum el ştie ceva ce eu nu ştiu.
În fine… “Ce-o fi, o fi”, mi-am zis eu, râzând de scufiţă.
Tipul a plecat, m-am apropiat de bancomat şi chiar acolo, în partea laterală a bancomatului şi unde nu-l puteam vedea… stătea un mop înfipt într-o găleată de ceea ce începuse ca fiind apă şi ajunsese a mirosi a fosă septică…
Oricum, am făcut cea mai rapidă retragere ever.

PS: Înţeleg că n-au lăsat mopul şi găleată în Office pentru a nu le mirosi dimineaţa. Dar, totuşi, să fiu primit într-o bancă ca şi cum m-aş duce la un WC public?…

ING Bank - Office Drumul Taberei - mirosind a latrină pentru clienţi

Deci Cioroianu a dat 35 de lei chirie pe un frac SH de la Opera Română.

Şi ce? Sunteţi conştienţi, stimaţii mei jurnalişti Realişti pe care doresc să vă umplu de stimă uneori, că nici un angajat al MAE şi nici măcar Ministrul Afacerilor Externe nu are fonduri alocate pentru haine? Iar dintr-un salariu de câteva mii de lei, doar jurnaliştii şi deontologii lu’ peşte îşi permit ţoale de mii de Euro.

Ca fapt divers, ministerele de externe ale altor ţări alocă fonduri de haine diplomaţilor. De-aia diplomaţii multor altor ţări puşi lângă diplomaţii noştri arată mult mai bine: unii au fonduri de mii de Euro pe an pentru haine şi/sau li se oferă costume gratuit prin parteneriate cu magazine, iar ai noştri trebuie să-şi ia de la Apaca cu pile sau să închirieze în cazuri extreme.

Aşa că, dragii mei iRealişti care, dacă Ministrul Afacerilor Externe al României şi-ar fi cumpărat un frac de 2000 de Euro aţi fi urlat din gură de şarpe cretin că este corupt sau dracu ştie ce, duce-ţi-vă unde sunteţi siguri că vă trimit!

PS: Acest articol nu se adresează iRealiştilor inteligenţi (care, din câte am reuşit să observ, reprezintă pe undeva pe la 8% din angajaţii trustului)

Comentarii luate de aici şi aici, referitoare la momentul când preşedintele ţării fura un telefon mobil, şi reprezintă un adevărat exemplu de inteligenţă românească. Acestea reprezintă doar o mică parte din comentarii, desigur.

1. fufooooooooooo,furt era daca iti baga mana in buzunar si il lua fara sa observi tu….mai cuca macaii

2. futul in gura pe voiculescu, ca el e de vina, el a trimiso pe proasta aia care o suge pe banii lu voiculescu, sa il intarate pe el…poate poate obtine ceva.., si a reusit, eu o luam la bataie, ca era vizibil oftica lu voiculecu, a trimiso paia sa il sihicaneze, SUGI PULA TU(jurnalista) SI CU DAN VOICULESCU! zileo becalii!

3. bai comunistule asta care ai pus clipul si care il faci pe basescu hotz,asta care esti copchilu lu¨Ceausescu, pui de comunist, nepot de-al lui Stalin fa un serviciu tarii si throw your head in the toilet, retardatu pizdii mati

4. tiganca tampita si imputita!! :) ) a facut pleonasm ma :) )

5. Dl basescu era privat,nu oficial,pe drum,deci NU avea voie sa il filmeze FARA sa fie EL de acord..

6. aaaaaaaaaaaaa,se da mare fufa,mare jurnalista ,unde si cand i se scoala ideea,hop si ea cu agramismele si “reportajele” ei ..bravo,basi!!!!!!!!!!!!!!!

PS: sorina15 de pe Youtube probabil merită un premiu…

Next Page →