• 

• Prea lungă adresa?...

  Şi eu o tastez greşit... Aşa că poţi intra via www.traiminromania.com şi nu va trebui să mai înjuri adresa asta lungă :)

• Blogroll

  • Adrian Năstase
  • Arhi
  • Blogul TSD
  • Dan A. Petre
  • Darius (Jegul)
  • de ce?
  • Denisa Lala
  • Groparu’
  • InnOcente*
  • Macabroo
  • Mircea Geoană
  • Pietricele pe/bătând câmpii
  • piticu
  • PSD - Comunicare Electronică
  • WhIteWolf

• Archives

  • July 2008
  • June 2008
  • May 2008
  • April 2008
  • March 2008
  • February 2008
  • January 2008
  • December 2007
  • November 2007
  • October 2007
  • September 2007
  • August 2007
  • July 2007
  • June 2007
  • May 2007
  • April 2007
  • March 2007
  • February 2007
  • January 2007
  • December 2006
  • November 2006
• Search for:

Mă bate o idee tâmpă referitor la teoria lui Keynes despre multiplicatorul economic (cât de mult creşte o economie dacă se investeşte o sumă x).

Dacă eu n-am ce face acum şi fac un studiu simplu:

1. Calculez multiplicatorul economic pentru România pentru o perioadă x… să zicem 2003-2006 (4 ani - 2 cu Năstase, 2 cu Tăriceanu) utilizând datele teoretice ale lui Keynes şi dobânda de referinţă.

2. Iau datele despre investiţiile străine (sume totale), investiţiile guvernamentale (sume totale) şi dobânda de referinţă (să zicem că le solicit la Guvern, ARIS şi BNR) pentru aceeaşi perioadă.

3. Mă joc de-a aplicarea multiplicatorului şi îmi ies nişte cifre drăguţe.

4. Şi apoi le compar cu date (pe care le voi solicita Ministerului Finanţelor sau cum s-o mai cheamă acum cu restructurarea asta) pentru aceeaşi perioadă, să văd cât de mult a crescut economia în acei ani cu ajutorul acelor investiţii.

Ştiu că primele 18 luni vor fi mai incerte (ar trebui s-o iau mai din urmă) şi probabil se vor resimţi şi efectele altor investiţii sau furtişaguri…

Dar pe cât pariu că pentru oricare dintre aceşti ani eu voi găsi un rezultat uimitor: multiplicatorul nu s-a aplicat şi în realitate economia a crescut cu mai puţin decât ar fi trebuit.

Ce dovedesc prin asta? Ceva arhi-cunoscut şi care oricum nu merită stresul de a fi dovedit aşa (dar probabil tot o voi face - tre’ să scriu şi eu o disertaţie de master mai devreme sau mai târziu).

Banii nu se investesc în economie. Banii veniţi de la minunatul stat se duc cu destinaţie şi nu generează efectul de multiplicare teoretic deoarece doar o parte din ei se duc în economie. Restul, în buzunare, cu destinaţie. Adică voi furniza mai multe dovezi că există corupţie instituţionalizată.

Ce e râsu’-plânsu’ e că deja o ştim cu toţii

Există acele momente zilnice în viaţa unui persoane din România (nu neapărat român) în care orice comentariu care i-ar ieşi pe guriţă sau ar fi scris de mână ar reprezenta o încălcare vădită, clară şi crasă a art. 30, alin. (6) din Constituţia României.
Pe scurt… domnul (Sebastian Teodor) Gheorghe Vlădescu pare a dori să cadă din lac în puţ.

Eu voi scrie aici drăguţ doar “No Comment” asupra felului în care se încalcă prevederile europene privind TVA-ul intracomunitar precum şi a f****** de icre la care sunt supuse companiile româneşti.

Pentru detalii privind motivul ciufuterii mele (ştiu, ştiu, cuvântul ciufutere nu există în DEX. L-am creat! ), vă rog să citiţi orice ziar care apare astăzi, 28 martie 2007. Eu personal am citit în Jurnalul Naţional. Şi după… poate mai recitiţi postul acesta.

De ce o zic? Pentru că întotdeauna dai (cadouri) sau spui că vei da (tot cadouri) în timpul campaniilor.

Cadou deja dat: Pensiile (creşterea enormă [ca şi procentaj, cost total, etc.] dar real necesară pensionarilor din România). Cadoul a venit de anul trecut. Era clar de atunci.

Cadou “promis”: Scăderea “contribuţiilor sociale” (nume pompos pentru impozite plătite de companii pentru minunatul dar de a avea angajaţi în România) cu 6% începând cu 2008 (vs. 2% pe an, cum s-a promis deja).

Motivul pentru diferenţe?

1. Pensionarii şi bătrânii au înţelepciunea anilor, care le spune că doar ce-i în mână nu-i minciună.

2. Companiile sunt dispuse să rişte că o confirmare a lui Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu într-o viitoare poziţie de putere (după alegerile care vor urma cândva anul acesta) le va aduce un beneficiu real. Prin natura lor, întreprinzătorii sunt dispuşi să rişte, companiile sunt dispuse să prezinte angajaţilor care opţiune o favorizează, iar angajaţii sunt motivaţi a aduce beneficii companiilor ştiind sau doar considerând că acest fapt le poate creşte securitatea locurilor de muncă şi, poate, şi salariile.

Şi când vă gândiţi că zic asta fără a fi analist politic. Poate ar trebui să fiu bătut în piaţa publică. Dar destul cu ideile masochiste că eu nu sunt Angelina

Dacă eşti interesat să vezi un film cu adevărat despre România politică, te invit să vizionezi Ticăloşii.

Foarte pe scurt, am fost îngreţoşat să văd felul în care Ministerul Finanţelor a tratat investitorii de pe oricum subcapitalizatele burse române. Aparent, cârnăţarul (din exemplul minunatului domn ministru al ministerului de resort - nu, nu al cârnatului, al Finanţelor) este la fel sau mai important decât investitorul de capital (adică ăla care aduce banii care au finanţat la un moment dat cârnăţăria).

Cum senzaţia de greaţă îmi este însă zilnică (exemplele sunt prea numeroase şi încerc să mă controlez pentru a nu o da într-un ulcer), permiteţi-mi să mă… simt răzbunat explicându-vă cum să nu mai daţi atâţia bani statului român şi să fiţi la cheremul său.

Foarte pe scurt, oamenii cu foarte mulţi bani o ştiu şi o practică, oamenii cu nu la fel de mulţi bani sunt poate un pic speriaţi sau neplăcut gâdilaţi de conotaţiile negative, însă aşa numitele firme off-shore (sau, în cazul nostru, dintr-o ţară cu care România are semnat un tratat privind evitarea dublei impuneri) sunt foarte folositoare pentru a scăpa de cel puţin o parte din cadrul legislativ instabil şi de nimic al statului român (vezi cazul impozitării investiţiilor, unde Codul Fiscal spune una dar Ministerul Finanţelor vrea împrumut de la investitori, chiar şi de la cei care au pierdut bani la bursă).

Din cauza faptului că Statele Unite ale Americii reprezintă cea mai mare şi mai credibilă economie de piaţă din lume, precum şi din simplul fapt că sunt eu ataşat de această ţară, eu vă recomand ca şi stat pentru viitoare dvs. firmă SUA.

Motivul? Păi, să vedem:

1. În loc de impozit pe câştigurile de pe piaţa de capital plătit în avans şi pe câştigul BRUT şi apoi rectificat şi primit bani înapoi de la stat (mă-ntreb dacă vreun investitor a ajuns să se împrumute de la o bancă comercială [datorită vreunei pierderi majore suferite] pentru a plăti acest impozit şi a-şi primi apoi banii înapoi, în condiţiile în care băncile comerciale cer dobândă iar Ministerul Finanţelor nu plăteşte nici inflaţia pentru cele cinci-şase luni de ţinut banii la chimir), având o firmă în SUA prin intermediul căreia derulaţi investiţiile la bursă, nu veţi mai plăti impozitul. Motivul? Art. 13 al Tratatului privind Evitarea Dublei Impuneri semnat între SUA şi România

2. În loc de 16% impozit pe dividende pentru participaţiuni la societăţi comerciale române (la care se adaugă 6,5% din cei 16% drept contribuţie la fondul de asigurări de sănătate în cazul în care nu sunteţi angajat(ă) - din motive variate, care pot include faptul că legislaţia română nu permite asociaţilor unici să se angajeze), firma din SUA va datora impozit pe dividende de 10% (Art. 10). Punctum.

3. Pentru banii obţinuţi din asemenea surse, firma din SUA nu va plăti nici o centimă impozit în cazul în care asociatul/asociaţii ei nu sunt rezidenţi ai SUA şi nu locuiesc în SUA.

4. Pentru a beneficia de aceste taxe reduse, firma din SUA va trebui să prezinte SSIF-ului sau firmei din România al cărei asociat este un certificat de rezidenţa fiscală, în fiecare an.

5. Delaware este un stat foarte bun.

Specificaţii suplimentare:

a. Cel mai bine e să vă încorporaţi firma din SUA printr-un serviciu de acolo (nu unul neaoş românesc unde vă poate costa mult mai mult). Ex.: Pentru doar $650, HBS vă încorporează firma. Taxa lor de “registered agent”, adică de persoană care primeşte notificările legale/juridice în numele firmei şi le trimite reprezentanţilor acesteia este de doar $50 anual. Statul Delaware mai solicită încă $200 anual ca şi taxă de franciză (cum îi spun ei), pentru faptul că aveţi firma acolo - merită.

b. Certificatul de rezidenţă fiscală (Certificate of Good Standing) costă $100. Unul pe an…

c. De citit: Tratatul privind Evitarea Dublei Impuneri (engleză).

Disclaimer: Textul de mai sus precum şi comentariile nu reprezintă sfaturi juridice sau financiare autorizate şi vă asumaţi toată răspunderea şi responsabilitatea în cazul aplicării acestora.

Având în vedere nebunia impozitării veniturilor de pe piaţa de capital;

Având în vedere scârba creată investitorilor autohtoni;

Promit topic până la sfârşitul lunii despre utilizarea companiilor “off-shore”, beneficii şi utilizări în scop de nescârbire.

(Momentan nu prea am timp şi vreau să vă ofer informaţii clare şi uşor de folosit.)

Mă uit la televizor şi văd nebunia taxei “speciale” pe prima înmatriculare.

Îl văd pe dl. (Sebastian Teodor) Gheorghe Vlădescu, cu zâmbetu-i caracteristic.

Mă simt jignit. Dar nu doresc să jignesc şi eu în vreun fel un reprezentant al statului de un asemenea calibru, astfel încât îl voi cita pe dânsul dintr-un interviu vechi de şase luni dat pentru Săptămâna Financiară şi sunt sigur că opinia de-a dreptul matematică a acestui reprezentant al statului vă va descreţi/încreţi frunţile (râsu’-plânsu’).
Interviul se găseşte aici (sau aici).

Pe scurt, mă refer la partea aceasta a interviului:

(Sebastian Teodor) Gheorghe Vlădescu: “In SUA, fiecare cetatean isi face un plan de educatie pentru copii. Exista preocupare pentru educatia propriilor copii. In Europa aproape ca nu exista acest lucru. Iar in Romania, probabil ca numai o familie din 100.000 are astfel de preocupari.”
Mâncam un McChicken atunci când citeam acest articol. La acest pasaj am avut brusc un atac de aviară. (Nu din cauza mâncării. McDonald’s are nişte politici de siguranţă alimentară extraodinare şi cred că mai degrabă pot face gripă aviară mâncând carne de porc decât mâncând un McChicken.)

Mai jos urmează o demonstraţie prin reducere la absurd (matematică de clasa a IV-a).

Conform CIA-ului România avea chiar în aceeaşi lună ca şi interviul o populaţie de 22.303.552 oameni. Dintre aceştia, persoane cu vârsta între 15 şi 64 de ani (că tot sunt listate aşa pe cia.gov şi nu am alte calcule) existau: 7.724.368 bărbaţi şi 7.797.065 femei. Mai puţini bărbaţi decât femei. Eu voi presupune faptul că fiecare bărbat este căsătorit cu o femeie (maximizând numărul de familii - WOW, în acest moment suntem cu toţii căsătoriţi . Mai mult, voi presupune că toate aceste 7.724.368 familii fictive au cel puţin un copil.

Vom verifica câte familii din România se preocupă de educaţia copiilor lor, adică “îşi fac un plan de educaţie pentru copii”.

7.724.368 familii fictive / 100.000 = 77,24 familii

Carevasăzică, reducând la absurd şi maximizând numărul de familii, ajungem la numărul de 77 (şaptezeci şi şapte) de familii care se preocupă de educaţia copiilor lor. Celelalte 7.724.291 (şapte milioane şapte sute douăzeci şi patru de mii două sute nouăzeci şi una) familii fictive au o durere de spate referitoare la educaţia copiilor lor.

Acum, nu ştiu ce credeţi voi, dar eu tind să cred că există mai mult de 77,24 familii care se interesează de educaţia copiilor lor.

Vă rog să interpretaţi voi înşivă acel interviu şi să daţi nota la matematică domnului Ministru al Finanţelor Publice.

Eu nu comentez

I’m watching TV and seeing all the insanity of the “special” first vehicle registration tax.

I see Mr. (Sebastian Teodor) Gheorghe Vlădescu on TV, with his signature smile.

I feel offended. But I don’t want to in any way offend such a high ranking representative of the state, so I will quote him from an interview he gave six months ago for  Săptămâna Financiară [Financial Weekly] and I’m sure that the truly mathematical opinion of this state representative will make you laugh.
The interview can be found here (or here).

To keep it short, I’m talking about this part of the interview:

(Sebastian Teodor) Gheorghe Vlădescu: “In the United States of America, every citizen has an education plan for their children. There is concern for the education of their own children. In Europe this is almost non-existent. And in Romania, maybe one family out of 100,000 has such concerns.”
I was eating a McChicken as I was reading this article. When I got to this paragraph I had a sudden attack of bird flu. (No, it was not the food. McDonald’s has extraordinary food safety policies and I think I have a better chance of getting bird flu by eating pork than by eating a McChicken.)

What follows is a demonstration using “reductio ad absurdum” (4th grade Maths).

According to the CIA, Romania had that same month a population of 22.303.552 persons. Of these, persons aged 15 through 64 (seeing as this is the way they’re listed on cia.gov and I have no other calculations) there were: 7.724.368 men and 7.797.065 women. Less men then women. I’m going to assume that every man is married to a woman (thereby maximizing the number of families - WOW, all us Romanians are married right now . More so, I’m going to assume that all these 7.724.368 fictional families have at least one child.

We will verify how many Romanian families are concerned with the education of their children and, namely “has an education plan for their children“.

7.724.368 fictional families / 100.000 = 77,24 families

Wow… so by reducing everything to the absurd and maximizing the number of families, we end up with 77 (seventy-seven) families that are concerned of their children’s education. The other 7.724.291 (seven million seven hundred and twenty-four thousand two-hundred and ninety-one) fictional families couldn’t care less.

Now… I don’t know what you’re thinking, but I’m thinking there are more than 77,24 families that are interested in their children’s education.

Please interpret the interview yourselves and give out a Maths’ grade for Romania’s Minister of Public Finance.

I’m not commenting

The only purpose of this blog is to publicly show, using the favorite finger (index, of course), the stupidity, idiocy, bureaucracy and just about everything else that bothers us here in Romania.

I am a person who is sick of the principles on which this country is really based on, which are so different from the almost neatly expressed concepts of the Constitution.

I’m sick of paying taxes whose only real purpose are to continue a status quo (state subsidized economy, state interventionism for elections) and in order to pay the salaries of public servants, most of whom have the CERTAINTY (Communist reminiscence) that common citizens are what you’d call “second rate citizens” and they are demigods.

I’m sick of the fact that in Romania the private signature of a person has no value unless accompanied by a stamp (for a legal entity) or countersigned by a notary public (which notary publics have become some kind of bigger demigods).

Fact: For an average in notary public fees and various Romanian state taxes of 3% (this, of course, is an underestimation) per real estate transaction, seeing as we’re living in an age where they matter a lot, which money are split basically two ways between the notary public and the state, and for every 67 real estate properties sold (at the same price), the state and the notary public have each made a profit equaling the value of said property.

I’m just sick and tired of Romania and I intend to make public all the worst and most unpleasant facts about this country, together with the few things that I actually enjoy (the fresh mountain air, the way in which I interact with authorities in other states, lattes and others

Singurul scop al acestui blog este acela de a arăta public, cu degetul preferat (arătător, desigur), stupiditatea, idioţenia, birocraţia şi cam tot ce altceva ne mai deranjează aici, la noi, în România.

Eu sunt o persoană sătulă de principiile pe care se bazează această ţară în realitate, care sunt total diferite de conceptele aproape frumos exprimate în Constituţie.

Sunt sătul să plătesc impozite ale căror singur rol real este acela de a continua o stare de fapt (economie subvenţionată de stat, intervenţionism pentru alegeri) şi pentru a plăti salariile funcţionarilor publici, mare parte dintre care au SIGURANŢA (reminiscenţă comunistă) faptului că cetăţenii de rând sunt ceea ce în engleză s-ar numi “second rate citizens” iar ei sunt nişte semi-zei.

Sunt sătul de faptul că în România semnătura privată a unei persoane nu are nici cea mai mică valoare decât însoţită de o ştampilă (în cazul unei persoane juridice) sau contrasemnată de către un notar (care notari au devenit un fel de semi-zei mai mari).

Fapt: La o medie în onorarii notariale şi diverse taxe ale statului român de 3% (desigur, aceasta este o subestimare) per tranzacţie imobiliară, că tot trăim într-o epocă în care acestea contează foarte mult, care bani se împart aproximativ pe din două între notar şi stat, şi la 67 de proprietăţi imobiliare vândute (la acelaşi preţ), statul şi notarul şi-au… scos fiecare valoarea acelei proprietăţi.

Sunt pur şi simplu sătul de România şi intenţionez să fac publice toate lucrurile cele mai rele şi neplăcute despre această ţară, împreună cu acele câteva lucruri care chiar îmi fac plăcere (aerul curat din munţi, felul în care se interacţionează cu autorităţile din alte state, cafeaua cu lapte şi altele