Mar
4
Mi-e atât de frică, în fiecare zi…
Filed Under Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul | Leave a Comment
De sistemul ţării în care trăiesc actualmente.
De faptul că, dacă mâine mă îmbolnăvesc, toate asigurările mele de sănătate nu mă pot salva de medicina de ultimul moment care se practică… De faptul că trebuie să fii bolnav, mort copt şi cu-’n picior în groapă înainte de a primi tratament adevărat.
OK, sunt tânăr… Şi cu ce m-ajută asta?
M-am născut la unul dintre cele mai exclusiviste spitale din ţară, am fost îngrijit de unii dintre cei mai buni doctori în creşterea copiilor, pentru că, în vremurile de 18 ani apuse, sistemul de sănătate era printre puţinele care mergeau, futu-i; sunt în continuare abonat la acelaşi spital exclusivist la care un prieten de-al meu a sunat atunci când tatăl lui a făcut un atac de cord şi căruia nu i s-a trimis o ambulanţă de-a spitalului pe motiv că încă nu venise o scrisoare de confirmare a reactivării calităţii de asigurat la acel spital de la departamentul de personal al unei instituţii de stat…
Şi totuşi mă simt al dracului de nesigur.
Mi se tot oferă, bagă pe gât şi împinge ideea de a fi şi a drege nu ştiu ce pe nu ştiu unde, unde chiar poate m-aş potrivi, la statul român, însă cum aş putea să lucrez în aparatul de stat român pe care îl detest, în condiţiile în care ideea de naţionalism este privită cu mărită neplăcere şi majoritatea celor pe care i-am văzut vreodată nu au acel simţ al scopului mai mare decât ei şi ziua lor de azi şi mâine.
Cum poate oare cineva care este, ahem, public servant, să aibă drept scop doar securitatea serviciului său şi nimic altceva…
Şi-atâta fugă de răspundere… Atâtea memo-uri peste memo-uri, de la memo că s-a spart geamul, la memo că s-a făcut un memo şi la memo că, cândva, cumva, cu cântec, cu chitară şi-aşa… ceva poate se va sau nu se va face.
Ce-i păcat este că unii dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată fac munca a zeci sau sute de unii dintre cei mai delăsători oameni pe care i-am cunoscut vreodată şi ţin totul pe linia de plutire.
Dacă şi ceilalţi ar munci… cât de departe am ajunge.