• 

• Prea lungă adresa?...

  Şi eu o tastez greşit... Aşa că poţi intra via www.traiminromania.com şi nu va trebui să mai înjuri adresa asta lungă :)

• Blogroll

  • Adrian Năstase
  • Arhi
  • Blogul TSD
  • Dan A. Petre
  • Darius (Jegul)
  • de ce?
  • Denisa Lala
  • Groparu’
  • InnOcente*
  • Macabroo
  • Mircea Geoană
  • Pietricele pe/bătând câmpii
  • piticu
  • PSD - Comunicare Electronică
  • WhIteWolf

• Archives

  • July 2008
  • June 2008
  • May 2008
  • April 2008
  • March 2008
  • February 2008
  • January 2008
  • December 2007
  • November 2007
  • October 2007
  • September 2007
  • August 2007
  • July 2007
  • June 2007
  • May 2007
  • April 2007
  • March 2007
  • February 2007
  • January 2007
  • December 2006
  • November 2006
• Search for:

“Ce vacuola mea pulsatilă se-ntâmplă?”

De sistemul ţării în care trăiesc actualmente.

De faptul că, dacă mâine mă îmbolnăvesc, toate asigurările mele de sănătate nu mă pot salva de medicina de ultimul moment care se practică… De faptul că trebuie să fii bolnav, mort copt şi cu-’n picior în groapă înainte de a primi tratament adevărat.

OK, sunt tânăr… Şi cu ce m-ajută asta?

M-am născut la unul dintre cele mai exclusiviste spitale din ţară, am fost îngrijit de unii dintre cei mai buni doctori în creşterea copiilor, pentru că, în vremurile de 18 ani apuse, sistemul de sănătate era printre puţinele care mergeau, futu-i; sunt în continuare abonat la acelaşi spital exclusivist la care un prieten de-al meu a sunat atunci când tatăl lui a făcut un atac de cord şi căruia nu i s-a trimis o ambulanţă de-a spitalului pe motiv că încă nu venise o scrisoare de confirmare a reactivării calităţii de asigurat la acel spital de la departamentul de personal al unei instituţii de stat…

Şi totuşi mă simt al dracului de nesigur.

Mi se tot oferă, bagă pe gât şi împinge ideea de a fi şi a drege nu ştiu ce pe nu ştiu unde, unde chiar poate m-aş potrivi, la statul român, însă cum aş putea să lucrez în aparatul de stat român pe care îl detest, în condiţiile în care ideea de naţionalism este privită cu mărită neplăcere şi majoritatea celor pe care i-am văzut vreodată nu au acel simţ al scopului mai mare decât ei şi ziua lor de azi şi mâine.

Cum poate oare cineva care este, ahem, public servant, să aibă drept scop doar securitatea serviciului său şi nimic altceva…

Şi-atâta fugă de răspundere… Atâtea memo-uri peste memo-uri, de la memo că s-a spart geamul, la memo că s-a făcut un memo şi la memo că, cândva, cumva, cu cântec, cu chitară şi-aşa… ceva poate se va sau nu se va face.

Ce-i păcat este că unii dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am cunoscut vreodată fac munca a zeci sau sute de unii dintre cei mai delăsători oameni pe care i-am cunoscut vreodată şi ţin totul pe linia de plutire.

Dacă şi ceilalţi ar munci… cât de departe am ajunge.

Că toţi oamenii din jurul tău sunt… speciali şi că, dacă nu le specifici în mod explicit cum trebuie făcut ceva, preferabil pe paşi cu toate posibilităţile de variaţiune explicitate, vor face un mare rahat cu perje?

Se spune că ar fi faptul că, atunci când îi moare cineva drag, pe lângă şuvoiul de sentimente ce i se revarsă-n minte, se gândeşte deja la felul cum, în viitor, va povesti întâmplarea, acţiunea şi şuvoiul.

Ca un fel de logging daemon care porneşte automat în caz de evenimente tragice, pentru a ne putea spori calitatea povestirilor ce vor urma.

E o stare bolnavă, într-adevăr. În momentul în care profesoara mea de română din liceu îi dădea acest titlu în una din puţinele lecţii la care am ascultat-o, povestindu-ne cum Nichita Stănescu discutase pe această temă cu ea, pe lângă întrebările pe care el i le pusese încercând să afle dacă şi ea încercase vreodată stupefiante, am putut da experienţei anterioare, atunci când pentru prima oară se activase acel logging daemon (ce tentat sunt acum să-i spun “daimon”), un nume.

Dar cred că totuşi şi Nichita greşise un pic. Poate drama intelectualului o fi fost aşa pentru Nichita, însă mai degrabă o văd ca fiind calculul constant al viitorurilor posibile, jucarea de wargames-uri despre mari evenimente personale de unul singuri (plural intenţionat) şi apropiindu-te de nexus destul cât să nu ştii dacă te mai poţi întoarce, zi de zi, minut de minut. Trăind şi retrăind dramele ce vor să vină, astfel apreciind momentele care sunt şi întărind amintirile pe care (ţi) le vei spune.

Nichita era prea subtil. Sau prea high.

Pila. Vorbesc de pila metalică acu, folosită din antichitate pentru lucrul cu metale, potcoave, naiba ştie ce.

3208 ani mai târziu, un bou pilea de zor, cu instrumentul antemenţionat, SIM-ul de la telefon. Tehnologia s-a schimbat. Uneltele nu.

Draci, mi-am pilit şi o buca’ de deget, ‘tu-i pe-a mă-sii. Worth it!

Dacă ai de procesat mai multe pdf-uri decât ai vrut vreodată în întreaga-ţi viaţă… şi trebuie să te joci cu nenorocitele lor de pagini şi să faci… în fine, ce-oi avea tu nevoie acolo, cea mai bună aplicaţie de manipulat pdf-uri este pdftk.

Merge şi pe Windows, este extraordinară şi anti-cretini idioţi care au forţat industria software să creeze doar aplicaţii cu GUI-uri stupide şi care funcţionează numai din click-uri de mouse, pentru că la 7000 de nenorocite de fişiere îti vei distruge mâna de mouse, spatele, etc. (adică merge din linia de comandă)

Măi, eu zic că ar trebui să-i facem un site, ceva, unde să candideze online tot timpul, împotriva tuturor celorlalţi politicieni, şi pentru fiecare vot dat celorlalţi să i se dea şi lui două automat. Să se poată trezi dimineaţa şi să se simtă bine. Să ştie că el este adevăratul număr unu al ţării, că el este minunea care s-a pogorât asupra noastră a tuturor şi, hăhă, că poporul îl iubeşte.

PS: Am început să-l şi uit… La tag scrisesem traian popescu iniţial

Un prieten de-al meu se căsătoreşte anul ăsta.
“Ea vrea cu acte”.

O prietenă mai veche de-a ăstuia s-a căsătorit anul trecut.
“El vroia cu acte”

Alţii se logodesc online (sau alţii) pentru a se căsători offline cândva în viitor.

Toate bune şi frumoase dar am un ciudat sentiment că mai toţi care “fac pasul” n-au habar de o iotă din Codul Familiei şi nu ştiu ce sistem cretin şi învechit este. Şi totul pentru siguranţă sexuală şi alte câteva sentimente care sunt doar răspunsuri psihologice la impulsuri chimice.

Sper să nu văd vreun post d-ăsta mushy şi la tine, De Ce

1. Parterul ăla nenorocit nu are nici o scurtătură de la coborârea de la etaj direct spre case (cine nu a fost acolo nu-nţelege ce zic). Vreau o nenorocită de scurtătură, băi ăştia! Dacă sunt la cumpărături şi am contactat personalul care mi-a făcut un PO şi trebuie să mă duc să plătesc o foaie înainte să ridic produsul (în fine, să-l ridice Ansel…) nu vreau să mă plimb prin tot magazinul vostru ca boul. Nu mai cumpăr nimic! Vreau la casă!

2. Montarea unui dulap simplu şi ieftin (aparent, economiile de la dulap merg spre fondul de monitoare Dell de 24″ al lui Ansel) se poate face în 36 de paşi… simpli.

3. Dacă montezi un dulap împreună cu un prieten, neapărat porneşte o înregistrare audio înainte să începeţi. Anumite fraze pe care le veţi spune vor fi ATÂT DE GAY scoase din context:

Exemple:

E mai bine cu mine-n spate?

Intră mă?
Nu intră!
Cum dracu’ nu intră?
Bag-o mă mai tare că o să intre!

Scoate-o afară şi bag-o din nou că ai băgat-o strâmb!