Dacă cineva a fost abonat la newsletter-ul vostru şi s-a dezabonat de 6 luni… nu vă treziţi brusc să reîncepeţi să trimiteţi newslettere, că se cheamă spam, futu-i.

2 ani de zile ai fost revista mea de budă. Singura revistă pe care o puteam lungi 7 zile. Te citeam şi electronic dar… în ultimul an, m-a dezamăgit calitatea articolelor tale.

Spre sfârşit ajunsesem să mai citesc doar editorialul lui Gabriela Vrânceanu-Firea (scurt şi rezonabil întotdeauna), al lui Florin Cîţu (genial de logic şi care reuşea să rezume tomuri de macroeconomie în 300 de cuvinte), al lui Radu Tudor (ale cărui reprezentaţii scrise mi se par net superioare celor live) pentru informaţii economice/financiare/politice şi să mă destind cu Lucian Mândruţă (genial la rându-i şi singurul pe care l-am citit în ani recenţi să spună adevăratul motiv pentru care presa scrisă nu va muri niciodată: “o poţi lua cu tine la budă”) şi Alessandra Stoicescu (care mă făcea să râd în hohote cu povestirile-i tragi-comice despre viaţa reală).

În rest, dacă vrei să faci vreodată un pas înainte, renunţă la repetiţionistul de Mircea Duţu, că m-am săturat că de 2 ani vorbea numai despre natură şi nu ştie nimic altceva decât natură, natură, natură!

Şi-mi pare rău.

Acum 1 an şi ceva era cea mai bună revistă de profil.

Acum, tot fac 100 de scheme de marketing: hai să fim unici, să băgăm DVD-uri, să nu mai fie 2 lei, să fie 9, că am ajuns la punct de stagnare a creşterii (NU MAI SUNT ALŢI OAMENI pe domeniu care să vă citească pentru că din 22 de milioane de români nu poţi să faci ca la mai mult de juma’ de milion să le pese de săptămâna lor financiară).

Recomandări:

1. Rămâneţi la ce ştiţi bine. Partea de financiar. Scoateţi-l pe Mircea Duţu!!! M-am săturat de moara aia stricată care de 70 de numere de când vă citesc tot o ţine cu ecologia lui. Da-o dracului de treabă! Scrie acelaşi lucru în fiecare săptămână!

2. Respectaţi-vă clientela:

- Departamentul vostru de abonamente e de cacao, pe motiv că suni şi dai de departamentul de abonamente al Jurnalul Naţional, care încearcă să te transfere, dar centrala voastră telefonică internă E DE CACAO!!! PIERDE APELURILE!!! Cum credeţi voi că-şi va reînnoi abonamentul un client ciufut că i s-a închis în nas prin transfer pe centrală proastă de şase ori în 10 minute!? CUMPĂRAŢI-VĂ O CENTRALĂ, VĂ ROG!!!

- Daţi măcar 1 DVD pe lună gratuit celor cu abonamente. Suferiţi pierderea acum şi câştigaţi clientul pe mai mult timp.

3. Nu mai traduceţi de pe Wikipedia în secţiunea BizShow… E ENERVANT!