Jun
17
99% (cifră inventată) dintre românii pe care-i cunosc, dacă-i întreb ce-şi doresc de la viaţa lor profesională, îmi vor spune că vor stabilitate.
O mentalitate cretină, adevărata moştenire comunistă care garantează României stabilitatea de căcat în care se tot află din ‘89 încoace, căci ea nu se pliază bine pe capitalism.
De ce zic că e cretină?
Păi, să vedem:
- vă scade enorm şansele de a vă pune pe picioare propriile afaceri;
- vă ajută la menţinerea mentalităţii de sclav la locul de muncă, pentru că vreţi stabilitate;
- vă ajută stăpânii patronii să vă dea salarii cât mai mici, pentru că voi vă doriţi stabilitate şi nu aţi ajuns, ca şi forţă de muncă, la masa critică de oameni capabili care să ştiţi să vă luptaţi pentru ceea ce meritaţi;
- vă ajută să nu gândiţi pentru voi înşivă;
- vă ajută să vă feriţi de răspunderea de a eşua;
- vă dă senzaţia aceea comunistă că faceţi ceva bun, că ajutaţi la stabilitate.
A, şi eram să uit: Îmi provoacă mie scârbă!
Rezultatele
Păi o parte le-am menţionat mai sus însă mai sunt şi altele.
Refuzaţi să vedeţi binele financiar al independenţei, afacerilor proprii, cu momentele lor bune şi cu cele proaste, care însă sunt de obicei pe deplin şi peste satisfăcute financiar de momentele bune, şi alegeţi sclavagismul stabilităţii, a celor minimum 8 ore de lucru + 2 ore jumate în trafic (vorbesc de Bucureşti, poate prin alte zone faci mai puţin pe drum), ajungând apoi acasă, cel mai probabil spre ora 17-18, împreună cu toţi ceilalţi care muncesc în aceleaşi condiţii, fiind împreună prinşi fie la stopuri prea lungi pentru a mai putea face ceva acasă, fie prin transportul în comun plin de transpiraţi care de mult nu au mai interacţionat cu săpunul, începând preludiul la telefon pentru ca odată ajunşi acasă să mai aveţi timp şi de altceva, picând probabil rupţi de oboseală la ore prea târzii, dacă mai staţi şi noaptea, sau prea mici dacă nu sunteţi genul, doar pentru a vă trezi în ziua următoare la aceeaşi oră mizeră.
Şi, mi se pare mie, în cele mai multe cazuri, nu în toate, renunţaţi la şansele voastre de reuşită reală în viaţă, pentru o viaţă stabilă şi plină de realizări de nimic, în care renunţaţi şi la independenţa voastră, datorită adevăratelor voastre motive: frica voastră de nereuşită, frica voastră că nu sunteţi destul de buni, frica voastră că nu vă puteţi depăşi condiţia.
…Detest felul în care vă bateţi joc de voi înşivă. Meritaţi mai mult decât vă oferiţi.